November 14, 2010

Where are Romanian Dreamers?

" Where are the enthusiasts, dreamers, minstrels,
Singing glories of the nature and the purpose of the world?
Where are our poets - sowers of the generous words,
Mages protected by stars, those who go further away /
Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte"
Alexandru Vlahuta - " Where are our dreamers / Unde ni sunt visatorii"

I was impressed when I heard Florin Piersic, a great Romanian Actor, reciting the verses of "Where are our dreamers / Unde ni sunt visatorii" poem (see the video - unfortunately only Romanian version) and in my mind popup-up many fragments of Alexandru Vlahuta's opera. As a child, I walked through Romania following the imaginary threads of his descriptions from "The picturesque Romania / Romania Pitoreasca" , his best know work. From his prose I learned some history "From our past / Din trecutul nostru" and art "The painter Grigorescu /Pictorul N. I. Grigorescu" and one of his essayes teached me about tanka and haiku poems:“The Japanese poetry and painting”.

The Danube, The Sea, The Carpathian Mountains and the Prut River – these are the four extremities that enclose the territory of The Romanian Country.
We were living in the old times, with wider borders. There have been turned, again and again, the glittering daggers of our Voivodes over the Carpathians and the Prut River. But nations floods have been flowed on our land since the nations flood have pushed nations, people that no longer fit the world have poured over us, and that we may live here, we had to restrict our country, from north and east./
Dunărea, Marea, Carpaţii şi Prutul — iată cele patru hotare cari-ngrădesc pământul Ţării Româneşti. Am fost trăit, pe vremuri, în graniţi mai largi. S-au fost învârtit, pe vremuri, paloşele sclipitoare ale Voievozilor noştri şi peste Carpaţi şi peste Prut. Dar s-au vărsat încoace înecuri de potop, neamuri pe neamuri s-au împins — noroade, ce nu le mai încăpea lumea, au curs mereu peste noi şi-a trebuit — ca să putem trăi — să ne mai strângem ţara, şi de la miazănoapte şi de la răsărit"
Picturesque Romania,  of Alexandru Vlahuta

Alexandru Vlahuţă (September 5, 1858 - November 19, 1919) was born in Pleseşti, Vaslui County, Romania, today renamed after him. He was lawyer and teacher, writer, poet and publisher at "The life / Viata" magazine and at "The Sower /  Samanatorul" magazine.  His house from Agapia became The "Alexandru Vlahuta" Memorial Museum.

" It is not the death that makes me quiver,  but just the fact that it is eternal. / Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei" Alexandru Vlahuta

His visionary thinking has left us many quotes and poems whose depth is still surprising that fit with the current situation."Where are our dreamers / Unde ni sunt visatorii",  "The sin / Pacatul", "Yesterday, today and tomorrow / Ieri, Azi, Maine", "The moon and the night / Luna si Noaptea", "To Eminescu / Lui Eminescu", "1907", "Delendum", "To mom / Mamei", "Iulia Hasdeu",  "Love / Iubire", "The first lesson/ Prima lectie", "The eternal song / Eternul Cintec",  "Letter to an old man/ Scrisoare catre un batran".
1958 Stamp Alexandru Vlahuta
1958 Stamp Alexandru Vlahuta - courtesy of wikipedia.org

"Many wars and misfortunes had run over us meantime. Terrible storms have passed over us,  we have opposed all of them, and we never give up, and we stayed braves here.  We have bent as a reed in the wind, but we have not broken.
And we remained with our inheritance.
Only God knows how much blood we have spilled for those territories so dear to all the Romanians, dear for their beauty and abundances /
Multe războaie am avut şi multe nenorociri ne-au călcat în vremea asta. Vijelii cumplite-au trecut peste noi, la toate-am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.
Şi-am rămas stăpâni pe moşioara noastră.
Ştie numai bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumuseţile şi bogăţiile lui, scump pentru faptele măreţe şi înălţătoare care s-au petrecut pe el." Picturesque Romania,  of Alexandru Vlahuta

Sometimes we forget those little things and prophetic words, part of  Romanian Cultural Heritage
The poem recited with so much talent and dedication by Florin Piersic enriches our soul  and enlightens our days.
 



Unde ni sunt visatorii

Versuri de Alexandru Vlahuta

Nu ştiu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfinţit de soare,
Sau decepţia, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viaţă, ca o tristă moştenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric şi mâhnire,
Şi împrăştie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;

Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniţi pe nemuncite,
Trişti poeţi ce plâng şi cântă suferinţi închipuite,
Inimi laşe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Şi străine de-o simţire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt braţele acestea slabe şi tremurătoare?
Ce-s aceşti copii de ceară — fructe istovite-n floare?...
Şi în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deşertul lumii ş-al vieţii, în neştire,
Când îşi scaldă toţi în lăcrimi visul lor de nemurire,
Tu, artist, stăpânitorul unei limbi aşa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ş-atâtea frumuseţi necunoscute,
Te mai simţi atras s-aluneci pe aceleaşi căi bătute,
Să-ţi adormi şi tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta ţară să te-arăţi străin, exotic?...
Cum, când eşti aşa de tânăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrânit şi sila de viaţă te răpune,
Că nimic pe lumea asta să te mişte nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate?

Ştii tu încă ce-i viaţa? Ai avut tu când pătrunde,
Nu problemele ei vaste, încâlcite şi profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Când atâtea-ţi schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
În vertiginosul haos de privelişti, ce te-nşală,
Sub imensa şi eterna armonie generală?...

Eşti de-abia în pragul lumii. Îi-i aşa de sprinten gândul.
Câte n-ar şti el să prindă în viaţă aruncându-l!
Câte frumuseţi ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiţi poeţi: natura, lumea pururea e nouă!
Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, şi colori, şi forme tu le laşi să se strecoare,
Legănând a tale gânduri adormite, ca pe-o apă,
Când atâtea adevăruri nerostite încă-ţi scapă!
Ştiu. Am fost şi eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deşartă;
Şi cu lacrimi stoarse-n silă — nu mi-aş mai aduce-aminte —
Am bocit şi eu... nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!...
Dar când m-am uitat în juru-mi ş-am văzut că e o boală,
Şi că toţi începătorii, de abia scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vârstei de-un dezgust molipsitor,
Îşi zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Desperări de porunceală şi dureri închipuite,
Când am înţeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereţii noastre, am zis gândurilor oarbe,
Ce-şi roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lăsând morţii în odihna lor de veci,
Şi din florile vieţii să aleagă şi s-adune
În nepieritorul fagur adevăr şi-nţelepciune!
Câte nu-s de scris pe lume! Câte drame mişcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vâltoare
A torentelor vieţii! Câţi eroi, lipsiţi de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfârşită şi grozavă!
Şi, sub vijelia soartei, câte inimi asuprite,
Câţi martiri pe cari vremea şi uitarea îi înghite!

Şi când lumea asta toată e o veşnică mişcare,
Unde cea mai mică forţă împlineşte o chemare,
Şi când vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă şi luptă
În campania aceasta mare şi neîntreruptă,
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-aşteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea şi descurajarea cântecului tău amar,
Şi să-ţi cheltuieşti puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, şi mai sceptici, şi mai trişti?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti?...
Unde ni-s entuziaştii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii şi splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte,
Sub credinţele sfărâmate şi sub pravilele şterse
Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
Peste inimile noastre mângâiere şi iubire,
Şi cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă

1 comment:

Jen@born2impress said...

Hi there .
I am your newest Follow Friday Friend.
Please stop by and say HI:).
http://kidzborn2impress.blogspot.com/