June 24, 2011

God and Man, Mihai Eminescu

Cozia Monastery - Icon painted on the entrance wall
Cozia  Monastery - Icon painted on the entrance wall
 
Of the old book, eaten by moths, with whiffed covers
I have opened up the lustrous pages, covered with their old letters
Twisted like the blind thinking of strange centuries,
Sad like the airsick bellow the sunken berries.

But on the last page, with sinuous and dry contours
I saw you were born in straw, small and unsightly face
Christ,  a hieroglyph with a plaintive sight,
Mary, sitting quietly with sniff neck and mournful eyes.

Those, My Lord, were the times when those with daring minds
Have been helped by the rough grossly engraving...
While the childlike hand, the burning sight of the holy
Has failed to understand, to imitate in its Icon.

But the virgin soul was thinking of you, hoping for peaceful nights,
Seeing you laughing among the tears, with an angelic smile.
Knelt down at your sides, your mother stood in awe
Raising to the heaven her beautiful and holy hand.

Alongside the ancient forests of the Great India
Within, like oasis, it has been endless empires,
Kings furthering the peace and destinies of their people
Worship to wisdom their passing lives.

But an old wise man, old as the world, gathers them and speaks
About a new belief which has been born into the world, powerful and stronger
Than all that were noticed before. And a shining star
Is burning in the sky, revealing the path to the miracles.

Does it succeed to solve all that was left unsolved ?
Does humankind dream be quiescent for human being?
Does it be the arm to wipe away the ineffectiveness of humanity?
Or may be the hidden spring of true enlightenment?

Does it be able to dispel the eternal anxiety,
The pain which has been born from its limited power
And its unlimited desire ?... Leave aside your hasty words,
Kings, go kneel down for the new born in the stable.

In the stable ?... Was the truth born of a humble spirit?
And the Lord is swaddled in humiliation clothes?
From the suffering of a century, the martyrdom of the entire world,
A star of peace was born, giving light to the earth and sky...

Loads of gold and myrrh are burdened on the camels
And are carried on caravan following the bright morning star,
Which, along with the moist air, looks like having a chip of the sun
Which has just slipped through the blue sky towards the eternal compassion.

And then, the longing of the Christian Heart will see the desert,
And throughout, the wise men from the East, walking like shadows,
Quietly royal shadows, following the happy star...
The moon's rays were shining on the desert skies.

On top of the mountains, with laurel hedges and olive tree groves,
Telling the fairy tales, the shepherds saw the Star
Which put on skies a shinny smile throughout its rays as snow
And they've followed its holy light to the divine stable.

Today, the artist conceives you as a king on his throne,
But his vain heart doesn't follow his elegant handwriting...
By the spirit of his century had been pierced his heart
And the perception in his mind is that you are a Man, not God.

Today, the light of thoughts are readily perceived like the hay-fire,
Yesterday you were pure faith, but sincerest and deep,
You were the King of mankind, the belief in you was hard as rock...
Today it throws you on canvas, or engraves you in marble.


Hurezi Monastery - Icon painted on the entrance arches
Hurezi Monastery - Icon painted on the entrance arches


"God and Man" / "Dumnezeu si Om"   is one of  Mihai Eminescu's poems  from 1873, dear to my heart.  I really wanted to share its beauty with all of you, so in my English translation of it I have tried to maintain the meaning of the poem (sorry for the missing rhymes).  The Romanian poem is from wikisource.




Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne.
Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine.
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați.

Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci,
Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă,
Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă,
Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci!

Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană
Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător...
Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător
Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană.

Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine,
Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger.
Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire,
Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne.

În pădurile antice ale Indiei cea mare,
Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine,
Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine
Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare.

Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune
C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai mare
Decât toate pân-acuma. Și o stea strălucitoare
Arde-n cer arătând calea la a evului minune.

Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?
Fi-va visul omenirei grămădit într-o ființă?
Fi-va brațul care șterge-a omenimei neputință
Ori izvorul cel de taină a luminii-adevărate?

Va putea să risipească cea neliniște eternă,
Cea durere ce-i născută din puterea mărginită
Și dorința făr- de margini?... Lăsați vorba-vă pripită,
Mergeți regi spre închinare la născutul în tavernă.

În tavernă?... -n umilință s-a născut dar adevărul?
Și în fașe d-înjosire e-nfășat eternul rege?
Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege
Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul...

Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile
Și pornesc în caravană după steaua plutitoare,
Ce în aerul cel umed, pare-o așchie din soare,
Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile.

Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă
Și pin ea plutind ca umbre împărați din răsărit,
Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit...
Strălucea pustia albă de a lunei raze ninsă,

Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de măslin
Povestind povești bătrâne, au văzut păstorii steaua
Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de neauă
Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin.

.....................................................................

Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său,
Dară inima-i deșartă mâna-i fină n-o urmează...
De a veacului suflare a lui inimă e trează
Și în ochiul lui cuminte tu ești om ­ nu Dumnezeu.

Azi gândirea se aprinde ca și focul cel de paie ­
Ieri ai fost credința simplă ­ însă sinceră, adâncă,
Împărat fuși Omenirei, crezu-n tine era stâncă...
Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie.

Hurezi Monastery - Icon painted on the wall
Hurezi Monastery - Icon painted on the wall

No comments: